Putin a dat ordin să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin sâmbătă să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina, luată cu asalt de către locuitori din estul acestei ţări care se refugiază din calea luptelor, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului citat de agenţiile ruseşti.

6939 afișări
Imaginea articolului Putin a dat ordin să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina

Putin a dat ordin să fie consolidate controalele la frontiera cu Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Putin a dat ordin să fie adoptate toate măsurile necesare pentru împiedicarea oricărei treceri ilegale a frontierei, scriu agenţiile ruseşti de presă.

Autorităţile ucrainene au recunoscut că au abandonat trei dintre posturile de la frontiera cu Rusia, în regiunea Lugansk, luate cu asalt, în mai multe rânduri, de către separatişti proruşi.

Grănicerii ucraineni au fost nevoiţi să evacueze, totodată, sediul regional de la Lugansk, după ce acesta a fost luat cu asalt de către rebeli înarmaţi cu armament greu, luni.

Serviciile de migrare ruseşti afirmă, la rândul lor, că aproape 4.000 de ucraineni din est au cerut azil Rusiei şi că zonele ruse de frontieră se confruntă cu un aflux de imigranţi.

În schimb, Kievul acuză că luptători din Rusia trec în mod regulat frontiera, venind să îngroaşe rândurile insurgenţilor proruşi, unii provenind tocmai din Cecenia şi Inuguşia, în Caucazul rus.

În replică, grănicerii ucraineni au cerut autorităţilor închiderea mai multor puncte de trecere a frontierei şi trimiterea unor trupe suplimentare, provocând indignarea Moscovei.

"În loc să fie deschise aceste frontiere tuturor celor care vor să părăsească zonele de luptă, ele sunt închise. Este total scandalos şi inacceptabil", a deplâns joi Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al diplomaţiei ruse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici