- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Români exploataţi ca nişte sclavi în Cipru
Ministrul cipriot al Muncii, Sotiroulla Charalambous, a condamnat un caz recent de trafic şi exploatare ale cărui victime sunt 110 români, comparându-l cu o formă de "sclavie modernă", relatează Cyprus Mail, în ediţia electronică de sâmbătă.
Români exploataţi ca nişte sclavi în Cipru (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Poliţia a arestat joi un bărbat cipriot în vârstă de 38 de ani, acuzat de trafic şi exploatare a 110 persoane, care trăiau în condiţii sordide în Tseri. Cei 110 muncitori, toţi din România, au fost aduşi în Cipru sub pretextul că li se vor găsi locuri de muncă, dar au fost abandonaţi în tabere conduse de bărbatul arestat, fără duşuri sau apă caldă.
Cipriotul, care a fost arestat pentru opt zile, le-a oferit muncitorilor slujbe ocazionale, în timp ce le lua banii şi refuza să le returneze documentele de călătorie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterul apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
"Nu este doar o problemă de încălcare a condiţiilor de muncă. În acest caz, o industrie de trafic de persoane a fost creată", a declarat Charalambous. Ministrul a precizat că oficialii ciprioţi au cooperat cu ambasada română în acest caz. "Avem trei oficiali ai serviciilor sociale care cooperează cu poliţia. Le acordăm alimente şi adăpost acestor oameni. Vom face tot ce trebuie pentru a ne asigura că aceşti oameni merg la Camerele de muncă pentru a depune cereri de şomaj şi îi vom ajuta să-şi găsească de lucru în perioada adecvată", a adăugat ea.
Şeful Serviciului de combatere a traficului de persoane, Rita Superman, a descris condiţiile în care trăiau cei 110 muncitori români, afirmând că erau câte 50 de persoane în containere cu cinci camere. "Nu aveau apă caldă, doar două toalete şi o maşină de spălat. Nu puteau face duş şi nu aveau de mâncare. Dacă voiau cearşafuri sau pături, erau taxaţi cu 25, 30 sau 50 de euro", a adăugat ea.
"În general, oamenii aceştia nu primeau bani. Cu alte cuvinte, la sosirea în Cipru li se cerea să plătească un comision de 750-800 de euro, pentru că el trebuia să le găsească de lucru (...). Le-a găsit de lucru, nu cu contract, ci munci ocazionale, unde nu erau plătiţi deloc, până când nu achitau comisionul", a precizat Superman, adăugând că angajatorii îi dădeau banii cipriotului arestat, nu muncitorilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO