Chestorul Marcel Popescu, audiat la DNA

Preşedintele CS Dinamo, chestorul Marcel Popescu, s-a prezentat, joi dimineaţa, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul privind transferurile de fotbalişti şi a părăsit sediul DNA după mai puţin de o oră de audieri.

67 afișări
Imaginea articolului Chestorul Marcel Popescu, audiat la DNA

Chestorul Marcel Popescu, audiat la DNA (Imagine: Mediafax Foto)

La ieşirea de la DNA, Popescu a spus că procurorii l-au întrebat despre modul de funcţionare a Consiliului de Adminstraţie al CS Dinamo, dar şi despre transferurile unor jucători.

Chestorul Popescu a precizat şi că a intrat în Consiliul de Administraţie (CA) al Clubului Dinamo după anul 2000.

Chestorul Popescu, citat ca martor în dosarul transferurilor pentru că a făcut parte din Consiliul de Administraţie (CA) al Clubului Dinamo, a sosit la DNA în jurul orei 10.00, refuzând să facă declaraţii.

Procurorii anticorupţie i-au audiat, miercuri, în acelaşi dosar privind transferurile de fotbalişti, şi pe fostul ministrul al Turismului, Dan Matei Agathon, şi pe senatorul Radu Stroe, şeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, de asemenea foşti membri ai CA.

DNA a început urmărirea penală împotriva a zece oameni de fotbal în legătură cu transferurile unor fotbalişti în 10 ianuarie. Astfel, în acest dosar, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva lui Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo.

Potrivit probelor administrate de procurori, respectiv răspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia), precum şi din analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară a rezultat că persoanele respective, împreună sau în parte, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste zece milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.

Astfel, potrivit procurorilor, în perioada 1999 - 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor offshore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit, în interes personal, sumele externalizate. Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a unui număr de 12 fotbalişti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sânmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea şi Iulian Arhire.

Prin faptele respective, cele patru cluburi au fost prejudiciate cu peste zece milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor, potrivit procurorilor anticorupţie.

De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro, a adăugat sursa citată.

Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, în conformitate cu reglementările interne, prejudiciul în dauna federaţiei totalizând aproximativ 600.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici