- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.10.2015, 18:31)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Întâlnirea de la Snagov: Conducerea Senatului propune ca amendamentele să fie făcute şi în plen şi a formulat critici la adresa MAE
Membri din conducerea Senatului care au participat la întâlnirea de la Snagov au propus ca amendamentele la proiectele de lege să poată fi făcute şi în plen, iar în discuţii s-a făcut şi remarca potrivit căreia MAE, prin documente ale sale, "ne creează o imagine externă de cea mai coruptă naţiune".
588 afișări
Întâlnirea de la Snagov: Conducerea Senatului propune ca amendamentele să fie făcute şi în plen şi a formulat critici la adresa MAE
Într-un comunicat emis de Cabinetul preşedintelui Senatului, transmis sâmbătă, se aminteşte că pe 7 octombrie, la Palatul Snagov, urmare a unei hotărâri luate în Biroul Permanent, a avut loc o întâlnire informală la care au fost invitaţi membrii Biroului Permanent al Senatului, liderii grupurilor parlamentare şi preşedinţii comisiilor permanente.
Potrivit sursei citate, scopul întâlnirii, iniţiate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preconizată a fi de tipul "brain storming", a fost inventarierea problemelor care au dus la scăderea încrederii în Parlament şi la crearea în timp a unei imagini nefavorabile privind activitatea acestuia precum şi găsirea unor soluţii pentru restabilirea încrederii cetăţenilor în Legislativ. "Dacă la întâlnire ar fi fost prezenţi şi senatorii opoziţiei, acele propuneri care întruneau consensul şi-ar fi putut continua drumul pe traseul procedural regulamentar. Din considerente care privesc direcţia şi interesele sale politice, grupul PNL a decis să boicoteze această întâlnire, în ciuda faptului că, iniţial, o aprobase la şedinţa BP prin vocea liderului de grup. Ca urmare, senatorii PNL şi cei afiliaţi grupului nu au participat la întâlnire", se menţionează în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Un stâlp electric s-a păbuşit în craterul de la Slănic. Alte 16 persoane, evacuate din apartamente
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
Discuţiile s-au centrat pe două dintre funcţiile de bază ale Senatului - dezbaterea politică şi controlul instituţiilor subordonate - şi, având un caracter informal, întâlnirea nu a fost stenografiată, dar preşedintele Senatului a considerat necesară redactarea unui "memorandum" în vederea informării celor interesaţi privind ideile şi propunerile rezultate, fără însă a-i nominaliza pe autorii lor, precizează sursa citată.
Astfel, se menţionează că în discuţii s-a arătat că, în perioada care a precedat admiterea României în UE, Parlamentul a trebuit să legifereze un număr mare de legi, aşa-numitul "acquis comunitar", într-un interval de timp relativ scurt, iar această împrejurare a determinat luarea unor măsuri organizatorice care să crească viteza procesului de legiferare, care au transferat centrul de greutate al dezbaterii proiectelor de lege din plen spre comisiile de specialitate. "O dată cu admiterea României în UE, această împrejurare este caducă. Ca urmare, în cadrul întâlnirii informale s-a făcut propunerea să se dea posibilitatea procedurală a introducerii unor amendamente şi în plen, fapt care va creşte interesul senatorilor pentru lucrările plenului, durata şedinţelor de plen dar şi interesul public pentru activitatea Senatului", se menţionează în comunicat.
De asemenea, s-a arătat că Parlamentul are în subordine o serie de instituţii a căror activitate este supusă controlului, dar, în realitate, nu există un control real, nici măcar asupra Guvernului, ci, în cel mai bun caz, unul pur formal, iar "această stare de fapt nu poate continua".
Expertiza profesională a aparatului de lucru al Senatului nu se ridică în multe situaţii la nivelul la care se impune, iar, din acest motiv, adesea rapoartele venite de la comisiile de specialitate sunt lipsite de consistenţă şi sunt inutile pentru uzul senatorilor, este o altă idee evidenţiată în discuţii.
"Din cauza faptului că majoritatea deciziilor legate de votul în plen şi la comisii sunt luate la partide, fără consultarea parlamentarilor, senatorii au ajuns să fie dezinteresaţi de conţinutul proiectelor de lege. Votul senatorilor în plen se face cel mai adesea doar pe baza disciplinei de partid, după indicaţiile venite de la partide şi exprimate de liderii de grup, în loc ca fiecare proiect să fie dezbătut şi explicat în şedinţele grupurilor. Această situaţie, nu nouă şi nici de dată recentă, goleşte de conţinut prerogativele şi contribuţia senatorilor", se mai arată în comunicat.
De asemenea, s-a arătat că ar trebui redat Senatului rolul de for de dezbatere politică, prin organizarea periodică a unor şedinţe de plen la care să se discute una sau două teme majore, fără ca aceste discuţii să se încheie printr-un vot şi, totodată, a fost emisă recomandarea ca toate grupurile din Senat să fie mult mai riguroase în privinţa prezenţei senatorilor la şedinţele de plen şi la toate activităţile Senatului, prezenţa urmând a fi unul dintre criteriile pentru alcătuirea viitoarelor liste de candidaţi la alegerile din 2016. În plus, "o altă recomandare rezultată din dezbateri s-a referit la expertiza viitorilor candidaţi ai partidelor pentru Parlament, astfel încât comisiile de specialitate să fie alcătuite în următoarea legislatură din oameni politici cu o carte de vizită profesională, cu experienţă şi nu doar pe baza apartenenţei la un partid sau la un grup de interese restrânse".
"Lupta împotriva corupţiei trebuie continuată şi încurajată de Parlament prin atitudine şi prin perfecţionarea legilor privind justiţia în deplin respect al principiului separaţiei puterilor în stat. S-a făcut remarca referitoare la Ministerul de Externe care, prin documentele pe care le pune la dispoziţie înaintea întrevederilor oficiale şi pe care le difuzează în diverse medii, ne creează o imagine externă de cea mai coruptă naţiune. În aceste documentare, MAE ne face un titlu de glorie că demnitari şi înalţi demnitari ai statului român au probleme cu Justiţia sau sunt anchetaţi. În timp ce noi ne lăudăm în exterior cât de corupţi suntem şi ne ”tăiem singuri craca de sub picioare”, ne mirăm după aceea că nu suntem acceptaţi în spaţiul Schengen, de către parteneri la care corupţia şi frauda se contabilizează cu cifre cu mult mai multe zerouri decât în România", menţionează sursa citată.
Citește pe alephnews.ro: Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că tu, eu și toți din țară avem puterea
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe