- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.08.2015, 14:48)
- Alexandru Moise
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Fac un apel către toţi ceilalţi bugetari, discutăm şi, când putem, ne ţinem de cuvânt
Premierul Victor Ponta spune că este dispus să lase PNL la guvernare dacă acest partid va da, azi, medicilor salarii de 5.000 de euro, şeful Executivului făcând totodată un apel la negociere către ceilalţi bugetari şi, în funcţie de posibilităţi, se vor majora şi salariile lor, pentru că "merită".
1260 afișări
Ponta: Fac un apel către toţi ceilalţi bugetari, discutăm şi, când putem, ne ţinem de cuvânt (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Prim-ministrul a făcut această afirmaţie, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, după ce i-a reamintit ministrului Sănătăţii, Nicu Bănicioiu, că îl aşteaptă săptămâna viitoare cu ordonanţa de urgenţă care va majora salariile personalului din sistemul de sănătate.
În acest context, Ponta a enumerat câteva creşteri salariale anterioare şi a precizat că Guvernul va majora veniturile tuturor bugetarilor, dar după negocieri, în timp şi în funcţie de posibilităţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
-
Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterul apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
Premierul a adăugat că, dacă PNL afirmă că, în acest moment, se pot majora salariile medicilor cu 5.000 de euro, este dispus să lase acest partid la guvernare.
"Fac un apel către toţi ceilalţi bugetari care au dreptate - şi ei vor salarii mai mari şi merită - să facem cum am făcut în ultimii patru ani. Şi ne înţelegem, şi negociem, şi discutăm, şi când putem ne ţinem de cuvânt. (...) Altfel, dacă zice cineva că, azi, poate să mărească la toţi sau dacă zice PNL că, azi, poate să le facă la medici 5.000 de euro, îi las, azi, pe PNL, dar ştiţi şi dumneavoastră că nu e adevărat", le-a spus Ponta miniştrilor.
El a mai afirmat că mesajul este unul serios, ca până în prezent, pentru că ştie cât se poate da şi nu promite ceea ce nu se poate face.
Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, la finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămâna viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.
"De la 1 octombrie, anul acesta, în special în baza economiilor făcute de sistemul de sănătate după introducerea cardului de sănătate şi a celorlalte măsuri de eficientizare, putem să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului şi ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale, şi 13.380 de persoane în ministerele şi instituţiile care au propria reţea, Interne, Apărare, SRI şi celelalte", a spus Ponta.
El a precizat că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei.
Totodată, premierul a anunţat că în 2016, dar şi în anii următori, vor mai avea loc creşteri cu câte 25%, decizia urmând a fi cuprinsă într-un proiect de lege care va fi trimis Parlamentului şi, după aprobare, aceasta va fi reflectată în bugetul de stat.
"În acelaşi fel, 25% anual, până când se ajunge la o dublare a venitului actual pentru medicii, asistente şi restul personalului", a mai spus Ponta.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că decizia de majorare a salariilor angajaţilor din sănătate este justă, dar avertizează că dacă nu vor creşte şi veniturile din învăţământ, Executivul trebuie să se aştepte la proteste de amploare.
Sindicaliştii FSLI reamintesc Guvernului că, în Programul de guvernare, mai există un domeniu prioritar - educaţia, iar după majorările substanţiale acordate înalţilor demnitari şi cele anunţate pentru angajaţii din sistemul sanitar, Executivul trebuie să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creşterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34 la sută până la finalul anului 2017.
"Acest procent de 34 la sută, faţă de cel de 100 la sută promis a se acorda salariaţilor din sănătate tot până la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabilă şi un dezechilibru major între cele două domenii strategice", a spus, miercuri, preşedintele FSLI, Simion Hancescu, citat într-un comunicat de presă al federaţiei sindicale.
Şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a cerut Guvernului ca şi angajaţilor din învăţământ să le fie majorate salariile, după decizia de creştere a salariilor din sistemul sanitar.
"În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că educaţia şi sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor", a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE "Spiru Haret".
Federaţia avertizează membrii Guvernului că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că tu, eu și toți din țară avem puterea
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe