Alertă meteo: Cod galben de ploi în nordul, centrul şi sudul ţării. Când intră în vigoare

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi valabilă pentru nordul, centrul şi sudul ţării. Astfel, în Oltenia, Transilvania, local în Muntenia şi nordul Moldovei, precum şi la munte vor fi ploi torenţiale şi vijelii, iar cantităţile vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 40,50 l/mp.

1822 afișări
Imaginea articolului Alertă meteo: Cod galben de ploi în nordul, centrul şi sudul ţării. Când intră în vigoare

Alertă meteo: Cod galben de ploi în nordul, centrul şi sudul ţării

Atenţionarea intră în vigoare duminică, la ora 15.00, fiind valabilă până luni, la ora 3.00.

Totodată, meteorologii au emis o informare de ploi valabilă de duminică, ora 10.00, până luni, ora 9.00, fiind anunţate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse, izolat grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. În noaptea de duminică spre luni (3/4 septembrie) aria precipitaţiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.

În după-amiaza zilei de duminică vremea se va menţine călduroasă în sud-estul teritoriului, în timp ce în rest temperaturile vor fi în scădere. Luni, răcirea vremii va cuprinde toată ţara.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici