Femeile au ocupat 12% din funcţiile de conducere la marile instituţii internaţionale, în 80 de ani

Femeile au ocupat doar 12% din funcţiile de conducere la marile instituţii internaţionale în ultimii 80 de ani, potrivit unui studiu analizat de Reuters.

127 afișări
Imaginea articolului Femeile au ocupat 12% din funcţiile de conducere la marile instituţii internaţionale, în 80 de ani

Femeile au ocupat 12% din funcţiile de conducere la marile instituţii internaţionale, în 80 de ani

Un nou studiu arată că femeile sunt marginalizate în cadrul organizaţiilor internaţionale. Din 1945, femeile au ocupat doar 12% din funcţiile de conducere la 33 dintre cele mai mari instituţii din lume, iar mai mult de o treime dintre aceste organisme, inclusiv toate cele patru mari bănci de dezvoltare, nu au fost conduse niciodată de o femeie, arată un studiu publicat luni.

Cinci dintre aceste organisme au avut doar o singură dată în istoria lor o femeie preşedinte, iar printre acestea se numără şi actuala şefă a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Ngozi Okonjo Iweala, potrivit raportului întocmit de GWL Voices for Change and Inclusion.

Studiul, care urmează să fie publicat în timpul reuniunii din această săptămână a Comisiei ONU privind statutul femeilor, a solicitat o reprezentare proporţională a femeilor la fiecare nivel al organizaţiilor, de la birourile de pe teren până la sediile centrale, precum şi în secretariate şi în organele de conducere.

„Adevărul este că numerele contează. Reprezentăm 50% din populaţia lumii, aşa că este o chestiune de justiţie demografică, pentru început. Dar cred, de asemenea, că femeile aduc această combinaţie de leadership, înţelepciune şi empatie şi, uneori, o înţelegere şi mai mare a ceea ce se întâmplă în lume", a declarat, pentru Reuters, Maria Fernanda Espinosa, fost ministru de externe ecuadorian care a fost preşedinte al Adunării Generale a ONU în perioada 2018-2019.

Din 1945 până în prezent, cele 33 de instituţii studiate au avut 382 de lideri, dar numai 47 au fost femei, se arată în raport.

GWL Voices a declarat că va lansa o versiune mai extinsă a raportului în septembrie, care va analiza echipele de conducere şi organele de conducere ale celor 33 de instituţii.

Raportul a enumerat 13 instituţii care nu au fost conduse niciodată de o femeie de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când au fost create majoritatea organismelor internaţionale, inclusiv Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
femei,
conducere,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici