- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Locuinţele vechi din Bucureşti, mai ieftine cu 20%
Preţurile solicitate de proprietarii de locuinţe vechi din Bucureşti sunt mai mici în medie cu 20% faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, cea mai mare reducere, de 25%, fiind înregistrată la apartamentele cu trei camere, potrivit portaluluiMagazinulDeCase.ro.
Locuinţele vechi din Bucureşti, mai ieftine cu 20% (Imagine: Bogdan Maran/Mediafx Foto)
În studiul realizat de portalul imobiliar au fost incluse garsonierele, apartamentele cu două camere şi apartamentele cu trei camere, iar analiza a luat în calcul şi trei oraşe din provincie, respectiv Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa.
Preţul calculat pentru fiecare oraş reprezintă valorile de mijloc pentru fiecare segment de imobil. Sunt eliminate astfel valorile extreme care pot distorsiona semnificativ calculul preţurilor medii.
Analiza a evidenţiat, în ultimul trimestru al anului 2010, o scădere de aproximativ 20% a preţului mediu de tranzacţionare pentru apartamentele vechi din Bucureşti, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2009. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la nivelul apartamentelor cu trei camere, de la 91.980 de euro în 2009 la 69.300 de euro în ultimul trimestru al anului 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterul apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
La nivelul oraşelor de provincie, cea mai mare scădere a fost înregistrată în Cluj-Napoca, unde preţurile cerute de proprietari s-au diminuat cu 20% în ultimul trimestru al anului 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009.
Cea mai mare diferenţă de preţ, de 30%, a fost înregistrată la nivelul garsonierelor. La celălalt pol se situează apartamentele cu trei camere, care au cele mai mici scăderi de preţ, de 13%, de la 67.000 de euro la 58.500 de euro.
În ceea ce priveşte oraşul Constanţa, preţurile au scăzut în medie cu 16% la sfârşitul anului 2010, comparativ cu ultimul trimestru din 2009. Cea mai mare scădere a fost de 17%, remarcată la nivelul garsonierelor.
Procentul mediu de scădere la nivelul oraşului Timişoara a fost tot de 16%. Cea mai mare diminuare de preţ s-a înregistrat la nivelul garsonierelor. Astfel, dacă la sfârşitul anului 2009 un proprietar din Timişoara dorea pentru o garsonieră un preţ mediu de 25.000 de euro, în ultimul trimestru al anului 2010 şi-a diminuat aşteptarile cu 21%, obţinând pentru acelaşi tip de proprietate 19.800 de euro.
MagazinulDeCase.ro publică anunţurile imobiliare direct de la proprietari, pe baza unei taxe fixe, fără comision pentru tranzacţiile finalizate.
Portalul a fost achiziţionat, la începutul lunii iulie, de către Sanoma Digital România, companie subsidiară a grupului Sanoma Magazines International.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO