Patru curse aeriene sunt întârziate sau anulate din cauza ceţii de pe Aeroportul Cluj

Patru curse aeriene interne şi externe operate, miercuri, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj înregistrează întârzieri sau au fost anulate din cauza ceţii.

114 afișări
Imaginea articolului Patru curse aeriene sunt întârziate sau anulate din cauza ceţii de pe Aeroportul Cluj

Patru curse aeriene sunt întârziate sau anulate din cauza ceţii de pe Aeroportul Cluj (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că au fost afectate de ceaţă zborurile spre şi dinspre Bucureşti şi Viena.

Astfel, înregistrează întârzieri cursele Tarom de la Bucureşti care urmau să aterizeze la Cluj la ora 8.40, respectiv 9.10, în timp ce zborul de la Viena care trebuia să ajungă la Cluj la ora 13.20 a fost anulat.

Totodată, este întârziată cursa spre Bucureşti, care trebuia să decoleze de la Cluj la ora 9.35.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj, condiţiile meteo sunt “în curs de îmbunătăţire".

Următoarele curse operate pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj sunt cele care ar trebui să ajungă de la Munchen (11.45) şi Beauvais (12.00), şi care ar trebui să decoleze la ora 12.45 spre Dortmund şi la ora 13.00 spre Munchen.

Marţi, cinci curse aeriene interne şi externe operate pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj au înregistrat întârzieri sau au fost anulate din cauza ceţii, iar în urmă cu opt zile patru curse aeriene interne şi externe au avut întârzieri din cauza ceţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici