Ponta susţine că Guvernul vrea să abordeze mult mai pragmatic problema romilor, împreună cu Franţa

Guvernul actual intenţionează să trateze problema romilor cu o abordare diferită faţă de fosta putere, într-o manieră mult mai pragmatică şi mai serioasă, împreună cu prietenii şi partenerii francezi, a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta.

65 afișări
Imaginea articolului Ponta susţine că Guvernul vrea să abordeze mult mai pragmatic problema romilor, împreună cu Franţa

Ponta susţine că Guvernul vrea să abordeze mult mai pragmatic problema romilor, împreună cu Franţa (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Azi avem o întâlnire pe problema romilor cu prietenii şi partenerii noştri, miniştrii francezi din domeniu. Vreau să avem o abordare cu totul şi cu totul diferită decât am avut până acum. Vreau nu doar din vorbe să spunem că ne preocupă această problemă, ci să luăm măsuri concrete. Eu văd vizita aceasta ca un gest de parteneriat şi prietenie între două guverne şi două ţări care au foarte multe lucruri în comun şi vreau ca astă seară, dincolo de acordul pe care îl semnăm, să fim mult mai pragmatici şi mai serioşi decât au fost cei de dinainte", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

Reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor vor semna, miercuri, un acord-cadru cu cei ai Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare (OFII), pentru instituirea, cu titlu experimental, a unui sprijin pentru reinserţia familiilor de romi revenite din Franţa.

Conform acordului, OFII va acorda un "ajutor de revenire" familiilor de cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, revenite din Franţa.

Acordul-cadru va fi semnat la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Victor Ponta, după ce şeful Guvernului va avea o discuţie cu ministrul francez de Interne, Manuel Valls, şi ministrul francez delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve.

Aproximativ 500 de romi vor picheta miercuri Guvernul şi Palatul Cotroceni, organizatorii, nemulţumiţi de lipsa de interes şi acţiune a Executivului pentru integrarea romilor, precizând că protestul are legătură directă cu vizita în România a miniştrilor francezi, Manuel Valls şi Bernard Cazeneuve.

Preşedintele Alianţei Civice Democrate a Romilor, Marian Daragiu, a precizat că protestul de miercuri are "legătură directă" cu venirea în România a celor doi miniştri francezi, Manuel Valls (de Interne) şi Bernard Cazeneuve (Afaceri Europene), scopul fiind atragerea atenţiei, în primul rând a Guvernului României, că nu se poate sesiza în problema romilor doar atunci când cineva îl trage de mânecă.

"Faptul că doi oficiali francezi vin la Bucureşti pare cu atât mai ruşinos", a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Alianţei Civice Democrate a Romilor, Marian Daragiu.

Cei doi miniştri francezi ai noului Guvern socialist sosesc în România pentru a încerca să trateze în mod direct problema romilor, relansată în această vară în Franţa prin evacuarea taberelor, urmată de expulzări.

Comunitatea de romi în Franţa este estimată la aproximativ 15.000 de persoane. Manuel Valls a recunoscut că dacă mii (de romi) au părăsit teritoriul francez de la instalarea la putere în mai 2012 a Guvernului socialist sunt "şi alţii care au sosit".

Marţi, acesta a declarat că Franţa "nu poate primi toată mizeria lumii şi a Europei", el spunând că, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere.

În această vară, mai multe tabere de romi au fost evacuate de către poliţie, suscitând un disconfort în cadrul taberei de stânga şi protestul unor asociaţii, în timp ce politica de expulzări colective în perioada lui Nicolas Sarzkozy a provocat critici aspre din partea Comisiei Europene.

La sfârşitul lui august, Manuel Valls a anunţat, referitor la România şi Bulgaria, că vrea "să înţeleagă de ce nu se desfăşoară politici de inserţie puternice". Anterior, el a acuzat "ţările de origine" că implimentează "politici care discrimnează de decenii aceste populaţii", confruntate cu sărăcia, şomajul şi analfabetismul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici