Şandru: Boc va reduce indemnizaţia pentru creşterea copilului doar peste cadavrul meu

Preşedintele PIN, Lavinia Şandru, a declarat, miercuri, că premierul Emil Boc va reduce indemnizaţia pentru creşterea copilului doar peste cadavrul său.

83 afișări
Imaginea articolului Şandru: Boc va reduce indemnizaţia pentru creşterea copilului doar peste cadavrul  meu

Şandru: Boc va reduce indemnizaţia pentru creşterea copilului doar peste cadavrul meu (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Ca să respecte standardele, Boc vrea să le oblige pe acele femei din România care au nesimţirea să câştige mai mult decât salariul minim pe economie fie să renunţe la a mai face copii, fie pur şi simplu să plece în altă ţară din Europa. Dacă renunţă, problema se rezolvă de la sine; dacă pleacă în altă ţară din Europa, atunci îndeplinesc, nu-i aşa, dintr-odată standardele europene, fără contribuţia lui Boc", susţine Lavinia Şandru, într-o declaraţie remisă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Guvernul intenţionează să regândească indemnizaţia de creştere a copilului, reducând "generozitatea" unor astfel de plăţi, a declarat, luni, premierul Emil Boc, în plenul Camerei Deputaţilor.

"Domnule prim-ministru, toate astea peste cadavrul meu! (...) Preşedintele României spunea acum câteva zile că vremurile de criză pot fi depăşite numai cu oameni curajoşi. Prin urmare, vă spun, domnule prim-ministru, că sunt un om curajos. Nu vă dau voie să vă bateţi joc de copiii nenăscuţi ai acestei ţări, care sunt viitorul nostru, şi vă promit că peste această «nesimţită» indemnizaţie de creştere a copilului veţi putea trece doar dacă treceţi şi peste cadavrul meu!", a adăugat liderul PIN.

Lavinia Şandru este iniţiatoarea legii adoptate în anul 2008 de Parlament conform căreia indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei.

De la 1 iulie 2010, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%, stabilindu-se totodată ca acesta să nu depăşească valoarea de 4.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici