Un nou termen în dosarul Colectiv, după pensionarea judecătorului. Procesul s-ar putea RELUA de la zero

La Tribunalul Bucureşti este programat, luni, un nou termen al dosarului Colectiv, în condiţiile în care judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor.

203 afișări
Imaginea articolului Un nou termen în dosarul Colectiv, după pensionarea judecătorului. Procesul s-ar putea RELUA de la zero

Un nou termen în dosarul Colectiv, după pensionarea judecătorului. Procesul s-ar putea relua

La finalul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Valeriu Mihail Terceanu, care s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Judecătorul este cel care s-a ocupat de dosarul Colectiv, iar în acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată, la începutul acestui an, pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani cu executare de instanţa supremă.

Următorul termen în dosar, care se judecă la Tribunalul Bucureşti, a fost fixat pentru data de 10 septembrie. În acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor în vigoare.

Reprezentanţii victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului. Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, a declarat că, până la sfârşitul acestui an nu se va mai întâmpla nimic în procesul „Colectiv”.

„Ce mi se pare anormal este fapul că există pericolul ca acest dosar să se reia de la zero. Iar aici avem o mare problemă, pentru că mai sunt trei luni şi se fac trei ani de la această tragedie, iar procesul stă pe loc. Am stat doi ani şi jumătate ca să înceapă procesul, care are două înfăţişări pe fond, iar acum a apărut această lovitură, mai ales că în septembrie trebuia să fie următoarea înfăţişare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugenu Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 şi părintele unui tânăr decedat după incendiul de la Colectiv.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici