Vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Valorile termice diurne vor continua să caracterizeze o vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, îndeosebi în sud-vestul, sudul şi estul teritoriului, informează ANM.

1462 afișări
Imaginea articolului Vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Ziua, cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab, în cea mai mare parte a Olteniei, local în Banat, iar în rest numai izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. La munte, îndeosebi în primele ore, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În cursul nopţii înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala cu totul izolat şi trecător.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în sudul Banatului, unde în a doua parte a intervalului rafalele vor depăşi 55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceaţă, iar noaptea izolat se va produce brumă.

 

 

LA BUCUREŞTI:

Valorile termice diurne vor continua să caracterizeze o vreme mai rece decât normalul perioadei. Cerul va fi mai mult noros ziua, dar condiţiile de ploaie slabă sau burniţă vor fi reduse. Noaptea înnorările vor fi temporare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 3...5 grade.

JOI

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de intervalul precedent în cea mai mare parte a ţării, dar în regiunile estice şi sudice, pe parcursul zilei, acestea se vor menţine mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe, ploi sau burniţă, izolat în est şi sud-est şi mai ales ploi şi lapoviţă, pe arii restrânse la munte.

Noaptea, aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde la nivel local partea de vest şi nord-vest a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 17 grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici