Video Zeci de maşini vandalizate în Craiova. Poliţia a deschis o anchetă. VIDEO

Zeci de maşini parcate pe o stradă din Craiova au fost vandalizate în noaptea de marţi spre miercuri. Poliţia spune că au fost tăiate anvelopele unui număr de 25 de maşini, însă surse afirmă că numărul maşinilor vandalizate este mult mai mare.

1301 afișări

Maşinile erau parcate pe o stradă din cartierul Brazda lui Novac.

Miercuri dimineaţa, proprietarii au descoperit că fiecare autoturism are câte două anvelope tăiate.

Poliţia a deschis o anchetă.

„În această dimineaţă, poliţiştii Secţiei 4 Politie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în parcarea unui bloc din cartierul Brazda lui Novac, au fost tăiate cauciucurile mai multor autoturisme.
Poliţiştii au demarat cercetările, iar până în prezent au fost identificate 25 de autoturisme care aveau câte 2 anvelope tăiate. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor şi tragerii la răspundere penală a acestora”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj

Potrivit unor surse din anchetă, numărul maşinilor vandalizate este mult mai mare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici