CSA Steaua Bucureşti a ratat promovarea în Liga 3 pentru a doua oară consecutiv. Haos pe terenul din Regie, imediat după fluierul de final al arbitrului: jucătorii lui Carmen au fugit de frică

CSA Steaua Bucureşti a ratat promovarea în Liga 3, după ce, duminică, a pierdut meciul decisiv, contra lui Carmen Bucureşti, scor 0-1, pe stadionul din Regie.

3254 afișări
Imaginea articolului CSA Steaua Bucureşti a ratat promovarea în Liga 3 pentru a doua oară consecutiv. Haos pe terenul din Regie, imediat după fluierul de final al arbitrului: jucătorii lui Carmen au fugit de frică

CSA Steaua Bucureşti a ratat promovarea în Liga 3 pentru a doua oară consecutiv

Steaua a ratat promovarea în Liga 3 pentru a doua oară la rând. După ce rapidiştii au fost prea puternici în 2018, acum Carmen a încurcat-o pe Steaua, iar suporterii din peluză nu au suportat umilinţa înfrângerii şi a rămânerii în Liga 4. 

Cei aproximtiv 1.000 de suporteri de la peluza din spatele porţii lui Carmen au pus o presiune constantă pe jucătorii adverşi, pe parcursul meciului, dar la final au rămas şocaţi, iar spiritele s-au încins.

Câteva zeci de persoane din primele rânduri au sărit gardul şi au intrat pe teren, dar haosul general a fost calmat rapid de forţele de ordine. Din fericire, nu au existat incidente grave, iar suporterii au fost împinşi înapoi în peluză. 

După ce a terminat pe primul loc sezonul regular din Liga a 4-a Bucureşti, Steaua a disputat un play-off, alături de Carmen Bucureşti, Progresul 2005 Bucureşti şi CS Dinamo Bucureşti. Înainte de ultimul meci, Steaua Bucureşti avea 9 puncte, cu unul mai mult faţă de Carmen Bucureşti, astfel că echipa lui Marius Lăcătuş avea nevoie de cel puţin un egal pentru a deveni reprezentata Capitalei la barajul pentru promovare.

Unicul gol al partidei Steaua - Carmen a fost un autogol al lui Niţu, în minutul 26. Deşi a presat pe întreaga durată a partidei, echipa lui Lăcătuş nu a reuşit egalarea şi a pierdut partida. Astfel, "militarii" ratează promovarea pentru a doua oară consecutiv în Liga 3, după ce, sezonul trecut, Rapid a fost cea care a triumfat.

Carmen Bucureşti şi reprezentata judeţului Călăraşi vor lupta pentru un loc în Liga 3 în sezonul următor, într-un duel ce se va disputa în dublă manşă.

La finalul jocului de pe stadionul din Regie, nemulţumiţi de rezultat, mai mulţi fani ai Stelei au pătruns pe teren şi au intrat în conflict cu forţele de ordine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici