Mureşan acuză arbitrajul lui Tiberiu Lajos de la partida cu Oţelul

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a acuzat, duminică, prestaţia arbitrului Tiberiu Lajos din partida susţinută în deplasare, cu Oţelul Galaţi, încheiată la egalitate, scor 1-1, în care oaspeţii au reclamat neacordarea unui penalti.

11 afișări
Imaginea articolului Mureşan acuză arbitrajul lui Tiberiu Lajos de la partida cu Oţelul

Mureşan acuză arbitrajul lui Tiberiu Lajos de la partida cu Oţelul (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu ştiu ce mai caută Lajos în arbitrajul românesc. A fost un penalti care se predă la şcoala de arbitraj. Ar trebuie ca arbitrii vechi să fie scoşi toţi şi înlocuiţi cu cei tineri. Ăsta este arbitrajul din România. Nu uitaţi că aici suntem în Romnia, nu în Champions League. Din păcate, aici , la Galaţi, am fost primiţi cu ceva ostilitate ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat cu autocarul nostru. Consider că meritam victoria, am dominat jocul de la un capăt la altul, însă ne-a lipsit şansa", a spus Mureşan.

În minutul 67, jucătorii formaţiei CFR Cluj au solicitat acordarea unei lovituri de pedeapsă după ce Peralta a căzut în careu în urma unui duel cu Iorga.

Formaţia Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, scor 1-1, partida susţinută, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei CFR Cluj, contând pentru etapa a X-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici