Simona Halep joacă marţi în turul doi la Wuhan: Sunt sănătoasă şi sper să câştig câteva meciuri la Wuhan

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul unu, va evolua, marţi, în turul doi al turneului de la Wuhan (China), împotriva sportivei Anastasia Pavliucenkova (Rusia), poziţia 32 în ierarhia mondială, informează site-ul oficial al competiţiei. Halep a declarat că îi este dificil să-şi păstreze concentrarea la turneele asiatice, programate în finalul seoznului, dar a precizat că este sănătoasă şi speră să câştige câteva meciuri la competiţia la care este favorită principală.

1550 afișări
Imaginea articolului Simona Halep joacă marţi în turul doi la Wuhan: Sunt sănătoasă şi sper să câştig câteva meciuri la Wuhan

Simona Halep joacă marţi în turul doi la Wuhan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pentru toate jucătoarele este dificil să evolueze aici, după ce am avut atât de multe turnee de-a lungul anului. Unele dintre noi au avut rezultate bune şi nu este uşor să rămâi concentrată pentru aceste meciuri. Dar sunt turnee bune, mari şi sunt bucuroasă că pot juca la acestea. Sunt sănătoasă şi pot juca la aceste turnee, care sunt foarte importante pentru noi. Sper să am energie să câştig câteva meciuri", a spus Halep, într-un interviu acordat site-ului oficial al WTA.

Românca a afirmat, aşa cum a mai făcut-o în cursul acestui an, că nu vine la Wuhan cu aşteptări mari, dorind doar să etaleze cel mai bun tenis al ei.

"Vin din SUA, unde am jucat bine şi am avut rezultate bune. Nu m-am aşteptat la acele rezultate, deoarece am avut un sezon slab înainte. Dar acum sunt cu adevărat mulţumită de jocul meu, sunt mai încrezătoare şi am venit aici doar ca să mă bucur de turneu. Nu am aşteptări de la acest turneu, vreau doar să joc cel mai bun tenis al meu şi să mă bucur de tot ce este aici", a declarat jucătoarea care a împlinit, duminică, 24 de ani.

Întrebată ce părere are despre noua arenă centrală de la Wuhan, Halep a răspuns: "Eset uriaşă, am avut ocazia să mă antrenez acolo în urmă cu câteva zile. Îmi place arena, îmi plac arenele mari şi sunt obişnuită să joc pe astfel de terenuri. Abia aştept să joc primul meci la acest turneu, poate am o şansă să evoluez pe noua arenă şi sper să câştig".

Halep şi Pavliucenkova vor juca în ultimul meci de pe terenul Central, partida urmând să înceapă în jurul orei 15.30.

Tot în turul doi la Wuhan, Monica Niculescu, locul 47 WTA, o va întâlni, marţi, în jurul orei 8.00, pe Carla Suarez Navarro (Spania), a şaptea favorită a competiţiei şi poziţia a zecea în clasamentul mondial. Meciul este al doilea pe terenul 1.

În cazul în care va trece, astăzi, de Zarina Dias (Kazahstan), locul 42 WTA, Irina-Camelia Begu, poziţia 26 în ierarhia mondială, o va întâlni, marţi, în turul doi, pe Roberta Vinci (Italia), cap de serie numărul 15 şi locul 18 WTA. Partida este a treia pe terenul 3 şi va începe în jurul orei 10.00.

În ultimul meci de pe terenul 3, perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu va întâlni, în runda inaugurală, cuplul chinez Yi-Fan Xu/Saisai Zheng.

Săptămâna trecută, Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Guangzhou, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, de sportiva cehă Denisa Allertova, locul 76 WTA. Românca va evolua, marţi, pe arena centrală de la Wuhan, împotriva rusoiacei Anastasia Pavlicenkova, locul 32 WTA, în manşa a doua a competiţiei chineze de categorie Premier 5.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici