Ministerul Culturii vrea introducerea colindei româneşti în patrimoniul UNESCO

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Vasile Timiş a declarat, joi, la Sfântu Gheorghe, că ministerul doreşte introducerea colindei româneşti în patrimoniul UNESCO.

183 afișări

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Vasile Timiş a afirmat, joi, la Sfântu Gheorghe, unde a vizitat Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, că ministerul continuă să propună mai multe obiective şi monumente din patrimoniul material şi imaterial naţional pentru a fi cuprinse pe lista UNESCO.

Vasile Timiş a reamintit, în acest context, că în anul 2009 a fost introdusă doina, anul trecut Mănăstirea Suceviţa, iar anul acesta a fost depus dosarul pentru ceramica de Cucuteni.

"Sperăm să înscriem şi colinda românească în patrimoniul UNESCO, dar şi alte obiective", a spus Timiş.

De asemenea, el a menţionat că în judeţul Covasna există o densitate foarte mare de monumente istorice, iar jumătate dintre acestea sunt de interes naţional şi internaţional.

"Judeţul Covasna are o valoare patrimonială cu totul aparte. Aici avem 625 de monumente, dintre care 309 sunt de valoare naţională şi internaţională, de valoare A", a conchis Vasile Timiş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici